Te întorci acasã
Puțintel uzat, dar mulțumit,
Mulțumit ca un bilet de tramvai arãtat la control,
Și perforat exact unde trebuie.
Te-ai deșirat cu generozitate totã ziua
Și acum te aduni cu fiecare pas
Și aștepți sã vii tot din urmã,
Și vii de pretutindeni, ca un tren de marfã gol
Vii și nu te mai termini.
A fost o zi ca toate celelalte, plinã de roade.
Nici n-ai ajuns bine la serviciu
Cã ai și început sã-ți depui activitatea
Pe birou, pe scaune, pe telefon și pe celelalte obiecte înconjurãtoare,
special amenajate.
Ai fãcut fațã și la alte sarcini:
Ai cerut și ai dat țigãri,
Ai strîns mîna la cel puțin o sutã de conoscuți
Grãbindu-te sã le-o iei înainte cu întrebarea
«Ce mai faci?» ca sã n-apuce ei sã te întrebe,
Punîndu-i astfel într-o pozitie de inferioritate,
Si desigur ai vorbit toãtã ziua normal,
În limitele Dicționarului de Limbã Românã Contemporanã,
Circa cinci mii de cuvinte.
Și acum, în timp ce strîngi rugina,
De pe cheia uitatã-n buzunar,
Constați cã pietricelele care ți-au intrat în pantofi,
Ți s-au furișat rînd pe rînd și-n suflet
Și sunã acolo ciudat.
Asa încât copii tãi vor mai avea încã o jucãrie
Pe care s-o zdrãngãne.
Chiar și nervii tãi care ti s-au rãsucit azi foarte artistic,
Vor putea fi folosiți de ei cu succes
Drept zbîrnîietoare la noul zmeu de hîrtîe.
Peste cîteva minute zmeul se va înãlța vesel
Pe deasupra casei tale semnalizînd în cosmos,
Cã pe pãmînt existã totuși viațã
Care este valorificatã la maximum.
